Arsenal nu a rezolvat încă problema aducerii a încă unui atacant, dar asta nu înseamnă că Arsene Wenger ar spune „nu” unui transfer în linia mediană a echipei sale. Potrivit Daily Express, „Tunarii” sunt interesați de aducerea mijlocașului ofensiv Yoan Gourcuff, de la Olympique Lyon.
Chiar dacă acesta nu mai are cota din urmă cu câțiva ani, când ajunsese titular în naționala Franței, Arsene Wenger crede că îl poate revitaliza și vrea să-i ofere acestuia șansa de a demonstra ce știe la gruparea londoneză.
Posesor al unei tehnici excelente, comparată de mulți cu a lui Zidane, Gourcuff a ajuns de tânăr la AC Milan, acolo unde a stat câteva sezoane până ce a fost cumpărat de Girondins de Bordeaux. Ulterior, Lyon, aflată încă în perioada ei de glorie, l-a achiziționat pe mijlocaș pentru 22 de milioane de euro. În prezent, cota acestuia este de numai 7 milioane.
20 de meciuri a prins Gourcuff în acest sezon și a bifat 4 goluri și 6 pase decisive
20 iunie 2015 este data scadentă a contractului lui Gourcuff cu Lyon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER